SUBVERSIV CU OANA EFTIMIE, EP. 34
În acest episod, Dan Tomozei, jurnalist și autor al cărții „Anatomia loviturii de stat – România, decembrie 2024”, analizează cazul Călin Georgescu și descinderea DIICOT, punând sub semnul întrebării modul în care s-a desfășurat ancheta și felul în care informațiile din dosar au ajuns în presă.
Discuția abordează scurgerile de documente și imagini din timpul percheziției, prezumția de nevinovăție, conținutul ordonanței procurorului și decizia instanței privind măsura controlului judiciar.
Un subiect important este și rolul presei: independența jurnalistică, finanțarea mass-media de către partide, etichetarea politică și modul în care presa românească influențează imaginea României în exterior.
Dan Tomozei vorbește și despre relația României cu China și despre vizita lui Xi Jinping în Statele Unite, negocierea relațiilor comerciale și diferențele de comunicare diplomatică dintre China și Occident.
CUPRINS
00:00:00 — Intro
00:06:45 — Presa chineză, foarte serioasă, înțelege jocurile politice de la noi, dar chiar și aici criticii UE sunt uneori creionați drept "extremiști" sau "fascistoizi".
00:08:22 — Nicușor Dan și guvernul demis, în care se află aceiași oameni care au anulat alegerile din 2024, oferă doar circ.
00:11:26 — În ordonanța de urmărire, procurorul își permite să ghicească faptul că "George" este George Simion, fără vreo dovadă — o confirmare că avem un dosar politic.
00:14:26 — Cu 6 ore înainte de comunicatul DIICOT, presa a avut acces la toate documentele, fără a respecta măcar obligația de protejare a datelor personale.
00:18:03 — Conform Codului de Procedură Penală (art. 145), după încetarea unei măsuri de supraveghere, procurorul trebuie să te informeze în scris.
00:19:50 — Din perspectiva imaginii, Călin Georgescu poate avea ceva de câștigat în urma acestui abuz.
00:21:17 — Călin Georgescu e un lup singuratic și puternic — nu mulți români ar putea rezista unor asemenea presiuni.
00:22:32 — La protestul oierilor s-a văzut că forțele de ordine au fost infiltrate, au provocat, au lovit și apoi au arestat.
00:24:03 — Partea vătămată a declarat că prima plângere i-a fost dictată, în 2021, de altă parte din dosar.
00:26:28 — De când un procuror sau o șefă DIICOT dictează sau ajută la formularea unei plângeri penale?
00:31:33 — Primele informații din sursă DIICOT au fost date de presă la 7:30 - 8:00 dimineața.
00:34:33 — Îl va întreba Inspecția Judiciară pe procurorul de caz, singurul care are acces la aceste informații, cum au ajuns imaginile în presă?
00:38:35 — Toți liderii suveraniști sunt atacați de presa plătită din bugetul public de către partidele politice.
00:43:50 — În România au fost doar trei politicieni "bărbați" care au denunțat acest abuz: George Simion, Victor Ponta și Diana Șoșoacă.
00:46:17 — În anii '80 despre "epoca de aur" se vorbea în România. În zilele noastre se vorbește despre asta la Washington.
00:49:21 — Presa actuală este controlată de serviciile secrete. Nimeni nu se ferește, de exemplu, să vorbească despre "U.M. Digi24".
00:51:15 — Sunt trusturi de presă care primesc bani de la trei partide în același timp. Comisia Europeană dă și ea bani pentru presă și propagandă.
00:52:03 — Dacă aș avea un partid politic parlamentar, aș folosi subvenția pe care o primesc pentru a-mi face propria mașină de propagandă și a afirma adevărul meu.
00:55:31 — În democrație, cine acuză e obligat să probeze. Dacă nu poate, plătește.
01:01:42 — La protestul oierilor, provocatorii au fost din rândurile jandarmilor.
01:04:02 — Președintele Xi Jinping a fost primit la Washington cu cel mai înalt nivel de protocol, în contrast cu vizita președintelui Trump la Beijing.
01:06:55 — Rusia, China, Japonia și alte câteva țări asiatice mai păstrează nivelul de comunicare diplomatică așa cum ar trebui să fie.
©️AGORA®️ 2026 | SUBVERSIV™️ S2-E034
#agora #subversiv #oanaeftimie #calingeorgescu
YouTube: @agoraromania
TikTok: TikTok: agoraromania
Facebook: Facebook: agoraromaniaonline
Instagram: Instagram: agoraromania
X: https://x.com/agoraromania